galopp.ro » Állatterápia
Magyar
Română
2024 július 27. szombat
2010.01.06 16:40 Kor: 15 Év

Az avasújfalui tűzoltók és a Galopp klub kutyái együtt tartottak bemutatót a gyerekeknek

Kategória: Állatterápia

Szerző: Gabriela Puşcaşiu

Staţia de Pompieri Negreşti-Oaş, împreună cu dresorii şi câinii Asociației Galopp au organizat un program educaţional-informativ privind stingerea incendiilor, în cadrul Staţiei de Pompieri din Negreşti-Oaş, pentru copii.

23 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din Negreşti-Oaş, au participat la acţiune, aceasta având ca scop implementarea în mintea copiilor a importanţei prevenirii incendiilor, respectiv a tratării situaţiilor de urgenţă. Educarea şi informarea e importantă din copilărie, pentru ca cei mici să îşi formeze din timp responsabilitatea faţă de situaţiile de urgenţă ce se pot ivi chiar şi în jurul lor.

Pe lângă vizita în staţia pompierilor, cei mici au avut parte de câteva demonstraţii, precum desfăşurarea unui incendiu şi stingerea lui, activitatea grupului de pompieri în caz de urgenţă, vizită în maşini şi prezentarea echipamentului pompierilor.

Demonstraţii cu câini pentru responsabilizare

Cum ne-am obişnuit până în prezent, cei de la Asociația Galopp organizează des evenimente educaţionale şi informative pentru copii. Nici de această dată nu au lipsit jocurile demosntrative, sfaturi pentru copii privind tratarea câinilor, informarea acestora asupra pericolului ce poate apărea în cazul câinilor vagabonzi, nevaccinaţi, “legile nescrise” când un copil întâlneşte un câine cu stăpân ori un câine al străzii, şi desigur cei mici au participat interactiv în programele din curtea Staţiei de Pompieri, program în care au învăţat câte ceva despre dresarea câinilor.
Atât copiii, educatoarele, cât şi pompierii, respectiv cei deAsociația Galopp, au avut parte de o acţiune comună, interactivă şi foarte utilă din punct de vedere educaţional. Copiii au fost fericiţi că au avut parte de o astfel de acţiune, mai ales că au participat activ la programele cu patrupezii.